Forma scarilor

Cea mai simpla forma pentru scara este cea dreapta, care nu are trepte deformate. In locuintele amenajate in stil modern, acest tip de scara este rar intalnit, daca nu deloc, pentru ca:

– partea de sus a scarilor (de la etaj) este vizibila de jos;
– este periculoasa, pentru ca, in cazul unei cazaturi omul nu se va opri decat la capatul scarii;
– o scara dreapta are nevoie de mai mult spatiu pentru ca sa incapa toate treptele.

Majoritatea scarilor moderne au cel putin un palier. Scarile in forma de ”L” au numai un palier care le schimba directia la 90 de grade. Cele in forma de ”U” vor avea un singur palier mai mare, de obicei dreptunghiular, care schimba directia la 180 de grade sau 2 paliere, fiecare cu un unghi de 90 de grade. Folosirea palierelor in constructia scarilor si aceasta schimbare de directie are urmatoarele avantaje:

– partea se sus a scarilor nu este direct vizibila de jos, astfel ca zona de la etaj va beneficia de mai multa intimitate;

– caderile sunt oprite de paliere;
– desi palierele ocupa mai mult spatiu, exista o gama larga de artificii decorative care pot micsora aceasta senzatie.

Scarile in spirala se desfasoara in jurul unui ax central. Acestea au numai o mana curenta (balustrada), amplasata in afara, in centru aflandu-se axul. In cazul scarilor in spirala perfecta, casa scarii va fi circulara, iar treptele si mana curenta vor fi dispuse la distante egale fata de ax. O astfel de scara spirala stransa este foarte eficienta din punctul de vedere al economisirii spatiului, insa cei care o folosesc trebuie sa fie foarte atenti, mai ales la coborare, pentru ca treptele sunt foarte inguste (spre centru); folosirea balustradei ca mijloc de suport este o buna modalitate de a nu cadea.

Scarile circulare sau elicoidale nu au ax central, dar au doua maini curente de ambele parti. Acestea au avantajul ca treptele sunt dispuse mai uniform decat in cazul scarilor in spirala. Scarile circulare pot fi construite in jurul unei platforme eliptice sau ovale.